Incepator.ro
Sondaj
Cum considerati ca sunt cele 30 de ore de practica?
Mult prea putine
Prea putine
Suficiente
Prea multe
Mult prea multe
Afiseaza rezultatele

Parteneri:

Aparatul de aer conditionat

Auditor Energetic Constanta

Esarfe

Auditor Energetic Bucuresti



«Inapoi la cuprins

CAPITOLUL III. Conducatorii de vehicule

Art. 29 (1)De la data aderării României la Uniunea Europeană, pentru a fi înscris la o unitate autorizată în vederea pregătirii teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere, solicitantul trebuie să facă dovada că este apt din punct de vedere psihologic.

(2)Înainte de a urma cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice, solicitantul trebuie să facă dovada pregătirii teoretice, într-o unitate autorizată, în vederea obţinerii permisului de conducere.

(3)Pregătirea practică a persoanei prevăzute la alin. (2), în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru oricare dintre categoriile A, B, BE şi subcategoriile A1 şi B1, se poate efectua şi de către un instructor auto autorizat în condiţiile legii, care a încheiat un contract cu unitatea autorizată în care solicitantul a efectuat pregătirea teoretică.

(4)Pot efectua cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice şi persoanele care nu au încă vârsta minimă prevăzută de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia sau daca urmeaza cursurile unei institutii de invatamant preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an inainte de implinirea varstei.

Art. 30 Permisul de conducere se eliberează pentru una sau mai multe dintre următoarele categorii şi subcategorii de vehicule:

a)CATEGORIA A: motocicleta cu sau fără ataş;

b)CATEGORIA B:

1.autovehiculul a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8;

2.ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

3.ansamblul de vehicule a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă, a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte masa proprie a autovehiculului trăgător;

c)CATEGORIA BE: ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată depăşeşte 750 kg, iar masa totală maximă autorizată a întregului ansamblu depăşeşte 3.500 kg;

d)CATEGORIA C:

1.autovehiculul, altul decât cel din categoria D, a cărui masă totală maximă autorizată este mai mare de 3.500 kg;

2.ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

e)CATEGORIA CE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg;

f)CATEGORIA D: autovehiculul destinat transportului de persoane având mai mult de 8 locuri pe scaune, în afara locului conducătorului. Autovehiculului din această categorie i se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

g)CATEGORIA DE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria D şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie să fie destinată transportului de persoane;

h)CATEGORIA Tr: tractor, maşini şi utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrări;

i)CATEGORIA Tb: troleibuz;

j)CATEGORIA Tv: tramvai;

k)SUBCATEGORIA A1: motocicletă cu o capacitate care nu depăşeşte 125 cm3 şi o putere care nu depăşeşte 11 kW;

l)SUBCATEGORIA B1: autovehiculul cu trei sau patru roţi având masa proprie peste 400 kg, dar nu mai mare de 550 kg, şi echipat cu un motor cu ardere internă cu capacitate cilindrică mai mare de 45 cm3 sau cu orice alt motor cu o putere echivalentă ori cu viteza prin construcţie mai mare de 50 km/h;

m)SUBCATEGORIA C1: autovehiculul, altul decât cel din categoria D, a cărui masă totală maximă autorizată este de peste 3.500 kg, dar nu mai mare de 7.500 kg. Autovehiculului din această categorie i se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

n)SUBCATEGORIA C1E: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria C1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg, cu condiţia ca masa totală maximă autorizată a ansamblului să nu depăşească 12.000 kg, iar masa totală maximă autorizată a remorcii să nu depăşească masa proprie a autovehiculului trăgător;

o)SUBCATEGORIA D1:

1.autovehiculul destinat transportului de persoane având cel puţin 9 locuri pe scaune, dar nu mai mult de 16, în afara locului conducătorului;

2.ansamblul de vehicule format dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria D1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;

p)SUBCATEGORIA D1E: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria D1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg, cu condiţia ca masa totală maximă autorizată a ansamblului să nu depăşească 12.000 kg, iar masa totală maximă autorizată a remorcii să nu depăşească masa proprie a autovehiculului trăgător. Remorca nu trebuie să fie destinată transportului de persoane.

Art. 31 Traseele pe care se poate învăţa conducerea unui autovehicul sau tramvai ori, după caz, se poate susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere se stabilesc de către poliţia rutieră.

Art. 32 (1)Autorităţile competente care examinează persoanele în vederea obţinerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiei prefectului pe raza căreia candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţa.

(2)Membrii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditate în România se pot prezenta la examen în vederea obţinerii permisului de conducere în condiţiile stabilite prin protocol de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Afacerilor Externe.

(3)Examinarea la probele teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere poate fi efectuată şi în alte localităţi decât în municipiul reşedinţă de judeţ în care candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţa, în baza ordinului prefectului unităţii administrativ-teritoriale respective.

Art. 33 (1)Persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)să aibă vârsta de cel puţin 16 ani împliniţi, pentru subcategoriile A1 şi B1;

b)să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, pentru categoriile A, B, BE, C, C1, CE, C1E şi Tr;

c)să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani împliniţi, pentru categoriile D, DE, Tb şi Tv, precum şi pentru subcategoriile D1 şi D1E;

d)să fie aptă din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoriile şi subcategoriile pentru care solicită examinarea;

e)să nu fi fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie sau de furt al unui autovehicul;

f)să facă dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 116 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru prezentarea la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, în cazul în care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru una dintre infracţiunile prevăzute la lit. e);

g)să fie aptă din punct de vedere psihologic pentru a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice.

(2)Condiţia prevăzută la lit. g) a alin. (1) operează până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 34 (1)Pentru programarea la examen în vederea obţinerii permisului de conducere, dosarul personal al solicitantului trebuie să conţină următoarele documente:

a)cererea-tip, semnată de solicitant;

b)fişa de şcolarizare în care se consemnează şi avizul medicului "apt pentru conducerea vehiculelor" din categoria sau subcategoria pentru care se solicită examinarea. Fişa medicală se păstrează la unitatea autorizată care a pregătit candidatul;

c)certificatul de cazier judiciar;

d)copia actului de identitate;

e)chitanţele de plată a taxelor aferente obţinerii permisului de conducere.

(2)Programarea la primul examen a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere se efectuează de către unităţile autorizate la care aceştia au urmat cursurile de pregătire teoretică şi practică.

(3)Titularul unui permis de conducere care solicită obţinerea de noi categorii sau subcategorii trebuie să depună la dosarul de examinare, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), şi o copie a permisului de conducere.

(4)Cetăţeanul român cu domiciliul în străinătate care solicită obţinerea permisului de conducere trebuie să depună la dosarul de examinare, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1), o declaraţie autentificată la notarul public din care să rezulte că nu mai posedă un alt permis de conducere eliberat de o autoritate străină, dreptul de a conduce nu i-a fost suspendat ori anulat, precum şi documente din care să rezulte că are o locuinţă deţinută în proprietate sau închiriată în România.

Art. 35 (1)Examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în:

a)proba teoretică, de cunoaştere a reglementării circulaţiei rutiere, a noţiunilor elementare de mecanică şi a noţiunilor de prim ajutor. Examinarea la proba teoretică se poate face, în condiţiile legii, în limba minorităţii naţionale sau într-o limbă de circulaţie internaţională, potrivit solicitării celui examinat;

b)proba practică de conducere a autovehiculului în traseu, corespunzătoare categoriei de permis solicitat, cu excepţia categoriei A şi subcategoriei A1, pentru care se verifică numai îndemânarea în conducere în poligoane special amenajate.

(2)Persoana cu handicap fizic poate susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoriile A şi/sau B dacă autovehiculul utilizat la examinare este adaptat infirmităţii acesteia.

(3)Examinarea candidaţilor care solicită obţinerea permisului de conducere pentru mai multe categorii sau subcategorii se poate efectua în zile diferite, pentru fiecare categorie sau subcategorie în parte.

Art. 36 (1)Rezultatul examinării la proba teoretică şi la proba practică se consemnează prin calificativul "admis" sau "respins".

(2)Persoana declarată "admis" la proba teoretică, dar care nu se prezintă la proba practică de conducere a vehiculului în traseu într-un termen de cel mult un an de la data absolvirii cursurilor este declarată "respins", urmând să efectueze un nou curs de pregătire.

(3)Persoana declarată "respins" se poate programa la un nou examen după cel puţin 15 zile de la data la care a fost declarată "respins", dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursurilor, în caz contrar urmând să efectueze un nou curs de pregătire.

Art. 37 Permisul de conducere se eliberează de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la care candidaţii au susţinut examinarea, potrivit art. 32.

Art. 38 (1)Posesorul permisului de conducere pentru categoria A are dreptul să conducă o motocicletă cu o putere care depăşeşte 25 kW sau un raport putere/greutate care depăşeşte 0,16 kW/kg ori o motocicletă cu ataş cu un raport putere/greutate care depăşeşte 0,16 kW/kg, numai dacă are o experienţă de minimum 2 ani pe o motocicletă cu specificaţii tehnice inferioare sau dacă persoana are 21 de ani şi promovează un test specific de cunoştinţe şi comportament.

(2)Posesorul unui permis de conducere valabil numai pentru categoria Tr are dreptul să conducă şi un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor şi una sau două remorci.

(3)Posesorul permisului de conducere valabil pentru una dintre categoriile B, C sau CE are dreptul să conducă şi vehicule din categoria Tr.

(4)Posesorul unui permis de conducere valabil pentru categoriile D sau DE are dreptul să conducă şi vehicule din categoria Tb - troleibuz.

Art. 39 (1)Persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru categoriile C sau D ori subcategoriile C1 sau D1 trebuie să fi obţinut anterior dreptul de a conduce autovehicule din categoria B sau, dupa caz, sa fi fost declarata "admis" la examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoria B.

(2)Persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere pentru categoriile BE, CE, DE ori subcategoriile C1E sau D1E trebuie să fi obţinut anterior dreptul de a conduce autovehicule din categoriile B, C, D ori subcategoriile C1 sau D1 sau, după caz, sa fi fost declarata "admis" la examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoria B, C, D ori subcategoriile C1 sau D1.

Art. 40 (1)Permisul de conducere valabil pentru o categorie dă dreptul de a conduce şi autovehiculele din subcategoria pe care aceasta o include.

(2)Permisul de conducere valabil pentru categoriile CE sau DE este valabil şi pentru conducerea ansamblului de vehicule din categoria BE, dacă titularul acestuia posedă şi permis pentru categoria B.

(3)Permisul de conducere valabil pentru categoria CE este valabil şi pentru categoria DE, dacă titularul acestuia posedă şi permis pentru categoria D.

(4)Permisul de conducere valabil pentru subcategoria C1E este valabil şi pentru subcategoria D1E, dacă titularul are vârsta de cel puţin 21 de ani.

(5)Permisul de conducere pentru subcategoriile D1 sau D1E este valabil şi pentru conducerea vehiculelor din subcategoriile C1 sau, respectiv, C1E.

Art. 41 (1)Autovehiculele destinate învăţării conducerii, cu excepţia motocicletelor, vor fi dotate cu dublă comandă pentru frână şi ambreiaj.

(2)Autovehiculele prevăzute la alin. (1) vor fi echipate cu o casetă având inscripţia "Şcoala", cu dimensiunile şi caracteristicile prevăzute în actele normative în vigoare. Fac excepţie autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, care vor avea inscripţia "Şcoala" aplicată pe părţile laterale, în faţă şi în spate.

Art. 42 Permisul de conducere eliberat de o autoritate străină se preschimbă, în condiţiile legii, de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiei prefectului pe raza căreia titularul are domiciliul sau, în cazul cetăţenilor străini şi al cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, reşedinţa.

Art. 43 Titularul permisului de conducere trebuie să declare pierderea, furtul sau distrugerea acestui document autorităţii emitente, în cel mult 48 de ore de la constatare, şi să solicite eliberarea unui nou permis de conducere.

Art. 44 (1)Eliberarea unui nou permis de conducere se efectuează, în condiţiile legii, în baza următoarelor documente:

a)fişa deţinătorului permisului de conducere;

b)originalul şi copia actului de identitate;

c)dovada plăţii contravalorii permisului de conducere şi a taxei de eliberare a acestui document;

d)permisul de conducere a cărui preschimbare se solicită, în original, dacă acesta există;

e)fişa medicală tip din care să rezulte că este apt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, dacă solicitarea preschimbării s-a făcut după expirarea valabilităţii administrative a permisului de conducere.

(2)Pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) solicitantul trebuie să prezinte, în cazul schimbării numelui, documentul care atestă acest lucru, în original şi copie.

(3)În situaţia cetăţenilor români care au domiciliul în România şi se află temporar în străinătate, eliberarea unui nou permis de conducere se poate face prin intermediul altei persoane, pe bază de procură specială, autentificată de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României ori, dacă a fost dată în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila "conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare". Mandatarul va prezenta documentele prevăzute la alin. (1), în următoarele condiţii:

a)fişa deţinătorului permisului de conducere trebuie să fie semnată de titularul permisului de conducere în faţa unui funcţionar diplomatic;

b)actul care atestă starea de sănătate, precum şi două fotografii de dată recentă ale titularului, din care una aplicată pe procura specială eliberată mandatarului, iar a doua pe fişa deţinătorului permisului de conducere, trebuie să fie vizate de misiunea diplomatică;

c)declaraţia pe proprie răspundere a titularului, dată în faţa funcţionarului diplomatic, din care să rezulte că nu mai deţine un alt permis de conducere naţional cu excepţia celui depus pentru preschimbare.

Art. 45 Permisul de conducere al conducătorului auto decedat se predă de către persoana care îl deţine, în termen de 30 de zile, autorităţii emitente.

Top

Urmatorul capitol«

 
Incepator.ro